septembrie 07, 2009

Scrisoare adresată candidatului PNL la preşedinţia României, Crin Antonescu

Domnule Antonescu,
Se întîmplă să ne intersectăm destul de des, pentru că activitatea dumneavoastră publică are legătură cu activitatea mea profesională. Recunosc că de fiecare dată şi, cu precădere, în ultimul timp îmi vine să vă acostez şi să vă cer cîteva precizări de care depinde, în primă instanţă, votul meu şi al cîtorva prieteni care mă creditează cu pertinenţă analitică electorală. Nu o fac, pentru că sunteţi neîndoielnic un om cu agenda foarte plină, însă descoperind acest blog, aş vrea să răspundeţi aici - direct pe email sau postare pe blog, e mai puţin important. Curiozitatea mea e legată de felul în care veţi dialoga şi - mai ales - în care vă veţi raporta la biserica ortodoxă, dacă veţi fi ales preşedinte. Am aderat la liberalism de cînd l-am cunoscut, la jumătatea deceniului trecut, la principii paradigmatice precum laicitatea statului de drept şi separaţia clară a puterilor în stat. Nu o dată, şi mîna cu ştampila, şi girul pe care l-am acordat PNL au tremurat în faţa unor atitudini dacă nu servile, cel puţin suspect de conciliatorii faţă de această instituţie pe care eu o consider responsabilă pentru aproape toată simptomatica socioistorică ce v-a determinat chiar şi pe dumneavoastră să scrieţi aici că "România e o ţară bolnavă". Eu cred că românii sunt un popor bolnav de ortodoxită şi vreau să creditez un preşedinte capabil să explice românilor că libertatea de conştiinţă este adevăratul lucru sfînt şi că de nicio manieră, într-un stat de drept, religia nu trebuie impusă ci, în cel mai bun caz, propusă. Cel mai recent acest lucru s-a întîmplat atunci cînd v-am citit declaraţia despre prima întîlnire ca preşedinte, cea cu Patriarhul Daniel. Vă rog, aşadar, să detaliaţi, în măsura posibilului, iniţiativele şi proiectele pe care le aveţi în vedere în această privinţă, a raportului dintre biserică şi stat şi a raportării la cultul majoritar în România.
Mulţumesc şi sper că lectura mesajului nu a fost obositoare.

Cu interes şi încredere,

PS: Am trimis scrisoarea şi pe blogul domnului Antonescu, sub forma unui comentariu.
PPS: Fiind pe blogul meu, care e preponderent dedicat nonsensurilor cu tîlc şi muzicii, îmi permit să-i dedic domnului Antonescu şi două piese:
prima, pentru că mi-e drag şi are, încă, încrederea mea:


a doua, pentru că somnul raţiunii naşte monştri, iar beţia se face cu vin, nu cu aghiazmă:

Laibach - Across the Universe
Vezi mai multe video din Muzica

septembrie 01, 2009

Comparaţi şi comentaţi!

Piesele de mai jos îmi vizitează recurent oniriile, fac parte dintr-o categorie restrînsă de muzici pe care le visez, şi asta de cel puţin cinci ani. Ultima dată cînd am visat una din ele mi-am dat seama că, treaz, am dorit să o ascult pe cealaltă. Atunci, deşi ştiu una de zece ani şi pe cealaltă de vreo 6, abia acum le-am ascultat împreună şi mi-am dat seama că, de fapt, seamănă foarte mult. Mi-ar prinde bine nişte păreri avizate din partea publicului, care foarte mulţămim avant la lettre :)