octombrie 16, 2007

pina la fund

Moartea celui mai bun prieten, dublata de moartea unei mari iubiri au consecinte greu de estimat, greu de definit si foarte greu de suportat. Cea mai grava dintre ele este pierderea apetitului pentru lucrul cel mai drag mie, ascultatul de muzica. Imi dau seama ca aproape de fiecare data cind vreau sa ascult ceva ce odinioara imi dadea fiori cathartici de satisfactie... imi piere cheful. As vrea sa inteleg de ce viata mea a fost si ramine atit de conditionata de afecte. Mai ales de pierderea lor. As vrea sa pot sa spun ca mai iubesc ceva, dar as minti. Asa ca mai bine tac. Nici macar redactarea acestor cuvinte, lucru de care aveam nevoie la inceputul textulu, nu-mi mai pare acum utila. E din ce in ce mai insuportabil.

Un comentariu:

Anonim spunea...

da,prietene,cumplit....


ai vazut chestia aia cand ayrton senna (de la formula,of course)a castigat un trofeu pentru cel mai bun prieten disparut,in memoriam ?

viata-i o cursa,pentru unii ametitoare ca o centrifuga ,pentru altii melcul e un iepure


bucura-te de noradrenalina