noiembrie 21, 2007

Resemnare

Da, m-am resemnat cu gindul ca traiesc in trecut. Activitatile mele cotidiene sunt banale si, celmai adesea, mundane. Viata mea este marcata la fiecare pas de trecut, iar mintea mea cea limitata se dovedeste, a n-a oara, incapabila de perspective, planuri, proiectii (altele decit cele strict fantasmagorice). Este sfirsit de noiembrie, si tocmai am revenit in timp unde eram la inceputul toamnei: freamat emotional urias, dar inutil, caderi nervoase in serie, imaginar confiscat de onirii pornite din trecutul amoros recent, paralizie quasicompleta in fata oricarei deschideri de viitor. Inca nu am dat de un psihiatru, desi imi e mai evident ca nicicind ca am nevoie de unul. Partea cea mai proasta e ca sunt constient de blocaj si ca nu ma dovedesc nicidecum in stare sa fac ceva pentru a-l depasi. Autoculpabilizarea nu functioneaza decit partial si, oricum, nu in favoarea mea. Tinjesc in fiecare clipa dupa ceea ce acum citeva luni ajunsesem sa consider banalul cotidian. Nu, nu e banal, viata in iubire e un mare miracol de care, hélas, nu ne dam seama decit post-factum.
Muzica incepe sa nu mai aiba armonie, vinul devine insipid, tigarile devin inertie otravitoare. Masturbarea e, ca de obicei, principalul indiciu: incepe in moment si se termina la ea. La aceeasi ea prin care am simtit biciul lui Dumnezeu mai usturator ca nicicind. Stiu cu ce am gresit, dar nu e nicio instanta care sa-mi dea pedeapsa, sa mi-o ispasesc. Iar daca tot ce traiesc e purgatoriul dantesc, atunci trebuie sa invat cum sa las deoparte, nu-i asa, orice speranta.
Numai ca eu sper in continuare, candid si masochist.
Imi vreau iubita inapoi.
Imi vreau sperantele toate inapoi.
Imi vreau gustul de viata inapoi.
M-am saturat de deprima.
M-am saturat de mine asa cum sunt acum.
N-am cui sa cer toate astea.
Macar daca n-as mai spera, as putea s-o iau de la capat in vreun fel.
Dar blocajul e total.

noiembrie 05, 2007

E inceput de noiembrie, si mult timp de cind nu am mai consemnat nimic aici, asta atit din comoditate, cit si din sentimentul de prefabricare a ideilor. Blogul nu e instrumentul pe care-l speram (in sensul de asteptare in speranta): nu-mi vine spontan sa scriu lucruri aici, intotdeauna ma gindesc inainte ce anume e de consemnat - ceea ce contravine dorintei mele de a face din blog o pubela spontana a gunoaielor mintii mele. Sunt tot beat, sunt tot deprimat, dar s-a schimbat ceva. Reincep sa fiu egal cu mine insumi in aceasta ordine negativa a lucrurilor. Cel mai mult se simte asta in indragostirea mea de o femeie: desi simt aceleasi lucruri, fac aceleasi investitii paguboase intr-o alteritate minunata, dar straina, desi simt avant la lettre ca-mi furnizez noi fonduri la banca depresiei, pentru mai tirziu, nu ma pot opri si nu vreau sa ma opresc. Refugiul intr-o idee m-a scos, fie si numai pe jumatate, din dezastrul psihic pe care-l resimteam. O problema de supravietuire - fii indragostit ca sa nu te gindesti non stop la razbunare si moarte atunci cind esti sau cel putin te simti foarte nedreptatit. Imi dau seama in fiece clipa ca trauma nu a trecut, pentru ca ma lovesc in continuare de moroii trecutului recent, care lovesc - ma lovesc - la rindul lor. Mizez insa pe dragoste, pentru ca e un surogat mai bun decit munca sau alcoolul. Stiu dinainte ca voi pierde, insa cel putin imi salvez prezentul de la cosmarul perpetuu. Mai fug in sporturi si preocupari noi - un joc in retea cu oameni simpli si complicati, cu problemele lor care nu sunt si ale mele - iar proiectia perpetua intre straini apropiati - mai eficace decit cea din autobuz sau din supermarket - imi da senzatia ca intilnesc lucruri noi si devine complice la crima mea preferata - uciderea timpului, marele dusman. Sper sa-l omor suficient de mult si repde pe domnul timp cit sa scap de bintuirea imunda a trecutului recent si sa-mi pot spune ca viata nu se opreste in momente ratate. Sper sa ma tina, am mare nevoie de asta.

octombrie 21, 2007

Am trecut nesperat de usor peste socul zilei de ieri - femeia iubita, dar de care ma despartisem, m-a vizitat si mi-a anuntat nonsalant noua ei relatie intima, cu un (odinioara) foarte bun amic. Este a patra oara in viata cind mi se intimpla asta si nu stiu cum as putea sa schimb aceasta stare de fapt. Refuz sa cred ca motivul ar fi cine stie ce vocatie, de a face oameni sa se cunoasca si apropie, iar de data asta sentimentul ca am fost tradat e mai puternic decit in trecut, asta si pentru ca am sperat pina in ultima clipa ca relatia cu femeia iubita se va reinfiripa. Totul rezida, imi spun eu acum, in incapacitatea mea de a administra o relatie, dublata, in cazul de fata, de o perspectiva materialista care gireaza viziunea femeii despre viata si care a ucis poezia - motorul meu emotional. Am luat, tot ieri, decizia de a rupe definitiv legaturile cu oamenii din cercul meu, confiscat de ea, oameni cu o viziune foarte diferita despre prietenie decit mine. Este foarte greu de suportat ideea ca oamenii investiti cu incredere si dragoste iti ascund lucruri care te intereseaza in cel mai dramatic si direct mod cu putinta si, mai grav, nu te ajuta atunci cind ar trebui sa stie ca ai nevoie de ajutorul lor. Este timpul unei reevaluari radicale a sistemului de valori, al meu si al alteritatii. Sper sa ajung repede, dar nu pripit, la concluzii.

octombrie 16, 2007

pina la fund

Moartea celui mai bun prieten, dublata de moartea unei mari iubiri au consecinte greu de estimat, greu de definit si foarte greu de suportat. Cea mai grava dintre ele este pierderea apetitului pentru lucrul cel mai drag mie, ascultatul de muzica. Imi dau seama ca aproape de fiecare data cind vreau sa ascult ceva ce odinioara imi dadea fiori cathartici de satisfactie... imi piere cheful. As vrea sa inteleg de ce viata mea a fost si ramine atit de conditionata de afecte. Mai ales de pierderea lor. As vrea sa pot sa spun ca mai iubesc ceva, dar as minti. Asa ca mai bine tac. Nici macar redactarea acestor cuvinte, lucru de care aveam nevoie la inceputul textulu, nu-mi mai pare acum utila. E din ce in ce mai insuportabil.

septembrie 28, 2007

exordiu

Adevarul e ca inca nu stiu sa folosesc acest blog, probabil ca pentru inceput va servi de memorie imediata si jurnal alternativ al constiintei mele alterate de un cotidian cetos, din ce in ce mai cetos. O ceata implacabila ca o tabla de sah, in care nu mai distingi decit albul si negrul. Da, e jenant, da, e cliseic, da, mi se rupe. De fapt, nu mi se rupe de nimic si sunt coplesit de preapasarea de prost care moare de grija altora. E innobilant si obositor deopotriva sa fii bun cu aproapele, oricit de departe ar fi el, de fapt. Habar nu am daca acest blog va insemna vreodata ceva pentru mine sau pentru altcineva. Nu-mi propun nimic, in afara de o pubela de aruncat ginduri negre, ginduri urite, ginduri oribile. Asta ca sa am unde varsa si sa-mi exhaustivizez obsesia - cea de a fi un om bun cu aproapele. Cind voi fi capabil de frinturi de coerenta, voi vorbi despre alcoolul cotidian, despre cotidian si despre alcool. Cind voi sti sa umblu cu jucaria asta, imi voi pune muzica. Pina atunci, sa mai bem putin.

septembrie 24, 2007

Exordium

Acest spatiu a fost creat ca defouloir si loc de varsamint pentru ginduri negre. Este destul de putin probabil ca lucrurile placute ale acestei lumi sa-si aiba locul aici. In atari conditii, autorul isi va exhiba - nu exagerat - gindurile negre, avind ca unica supapa posibilitatea de a sterge imediat gindul, odata asternut si publicat. Este la fel de probabil ca indolenta si superficialitatea sa contribuie la mentinerea unor astfel de ginduri ceva mai mult timp. Intr-un astfel de caz, invit eventualii vizitatori accidentali ai locului sa profite si sa arunce, si ei, ginduri negre. Dialectica nu se face doar in roz.

septembrie 23, 2007

inceput

va fi un spatiu uricios, asadar sa-l tin frumusel acum, cit mai are timp