Asist, zilnic, la un ciclu al urii aproape sufocant. Ură neputincioasă dintr-o parte, scîrbă, dispreţ şi complex de superioritate din cealaltă. M-am tot gîndit, în această perioadă, dacă am dreptate în crezul meu că ura este celălalt versant al iubirii, egal în pathos şi energie. În cazul lor, al celor de-acolo şi de pretutindeni, teamă mi-e că m-am înşelat. Se poate urî milenar, fără clipe de dragoste. Or, dacă nu, scara transformării urii în iubire este multimilenară - asta pentru că cel puţin una din părţi se crede eternă şi, mai ales, Aleasă.
Laibach - Yisrael (live la Bucureşti)
Vezi mai multe video din Muzica »
Toţi şi-l revendică pe Bătrînel. Mă întreb dacă se uită la ce-a lăsat în urmă, sau pe mîna cui a dat eternitatea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu