septembrie 07, 2009

Scrisoare adresată candidatului PNL la preşedinţia României, Crin Antonescu

Domnule Antonescu,
Se întîmplă să ne intersectăm destul de des, pentru că activitatea dumneavoastră publică are legătură cu activitatea mea profesională. Recunosc că de fiecare dată şi, cu precădere, în ultimul timp îmi vine să vă acostez şi să vă cer cîteva precizări de care depinde, în primă instanţă, votul meu şi al cîtorva prieteni care mă creditează cu pertinenţă analitică electorală. Nu o fac, pentru că sunteţi neîndoielnic un om cu agenda foarte plină, însă descoperind acest blog, aş vrea să răspundeţi aici - direct pe email sau postare pe blog, e mai puţin important. Curiozitatea mea e legată de felul în care veţi dialoga şi - mai ales - în care vă veţi raporta la biserica ortodoxă, dacă veţi fi ales preşedinte. Am aderat la liberalism de cînd l-am cunoscut, la jumătatea deceniului trecut, la principii paradigmatice precum laicitatea statului de drept şi separaţia clară a puterilor în stat. Nu o dată, şi mîna cu ştampila, şi girul pe care l-am acordat PNL au tremurat în faţa unor atitudini dacă nu servile, cel puţin suspect de conciliatorii faţă de această instituţie pe care eu o consider responsabilă pentru aproape toată simptomatica socioistorică ce v-a determinat chiar şi pe dumneavoastră să scrieţi aici că "România e o ţară bolnavă". Eu cred că românii sunt un popor bolnav de ortodoxită şi vreau să creditez un preşedinte capabil să explice românilor că libertatea de conştiinţă este adevăratul lucru sfînt şi că de nicio manieră, într-un stat de drept, religia nu trebuie impusă ci, în cel mai bun caz, propusă. Cel mai recent acest lucru s-a întîmplat atunci cînd v-am citit declaraţia despre prima întîlnire ca preşedinte, cea cu Patriarhul Daniel. Vă rog, aşadar, să detaliaţi, în măsura posibilului, iniţiativele şi proiectele pe care le aveţi în vedere în această privinţă, a raportului dintre biserică şi stat şi a raportării la cultul majoritar în România.
Mulţumesc şi sper că lectura mesajului nu a fost obositoare.

Cu interes şi încredere,

PS: Am trimis scrisoarea şi pe blogul domnului Antonescu, sub forma unui comentariu.
PPS: Fiind pe blogul meu, care e preponderent dedicat nonsensurilor cu tîlc şi muzicii, îmi permit să-i dedic domnului Antonescu şi două piese:
prima, pentru că mi-e drag şi are, încă, încrederea mea:


a doua, pentru că somnul raţiunii naşte monştri, iar beţia se face cu vin, nu cu aghiazmă:

Laibach - Across the Universe
Vezi mai multe video din Muzica

21 de comentarii:

mioriticul spunea...

Nu uita ca Antonescu a declarat sus si tare ca este ortodox prin botez, fara a fi bigot, si cu licenta in filosofie-istorie. E posibil ca scrisoarea ta sa vrea sa insemne altceva, dar un individ care studiaza filosofie se presupune ca are mintea deschisa catre toate religiile, deci nu poate deveni extremist sau vandut, cel putin in principiu. Ar trebui sa-i pui intrebarea pe blogul personal.

Baudolino spunea...

I-am scris şi pe blog, faptul că îl consider un om luminat mă face să-i acord, încă, girul meu electoral. Am însă temerile mele, pe care le doresc spulberate - sau, deşi nu sper asta -confirmate.Şi nu mă refeream la vînzare, ci la circumscrierea într-un sistem care perpetuează starea de fapt.

Mihai Pitesti spunea...

@Baudolino
Intr-un fel ai si tu dreptate... Religia nu trebuie impusa ci, in cel mai bun caz, propusa. Dar nu ma pot abtine sa nu adaug ceea ce zicea A. Malraux: "Mileniul 3 va fi unul religios sau nu va fi deloc". Eu am incredere ca romanii sunt inzestrati cu liberul arbitru si stiu sa faca alegerea potrivita. Asa cum am incredere si in Crin Antonescu. Si, daca imi permiti sa il parafrazez pe A. Malraux... Romania anilor 2009-2014 va fi condusa de Crin Antonescu sau nu va di deloc!

Paula spunea...

Am incredere ca de data asta Romania va face alegerea corecta si isi va da votul pentru cineva care chiar este capabil sa conduca Romania. Cea mai buna alegere este Crin Antonescu !

Anonim spunea...

Crin Antonescu e omul potrivit la locul potrivit. Omul sfinteste locul. E cel mai potrivit pentru functia de presedinte al tarii. Fiecare om are defecte si calitati.
A.M.

Anonim spunea...

Cred ca daca va ajunge Antonescu presedinte va fi impartial in ceea ce priveste biserica. asa ar fi si normal pentru orcine va fi presedinte.

Anonim spunea...

Spui ca de multe ori te-ai intersectat cu Antonescu prin natura domeniului in care lucrezi, si eu am facut acelasi lucru si prima oara l-am privit cu scepticism, fiind obisnuita cu falsitatea politicenilor nostrii. La tv intradevar este foarte tare si m-am gandit ca poate doar acolo exceleaza, insa m-am inselat. Mi s-a parut un om deschis, simpatic si inteligent. Am incredere ca el poate schimba ceva in tara asta, astfel incat sa ne fie mai bine

Unknown spunea...

Domnul Antonescu a dovedit in fiecare din intalnirile avute cu electoratul sau ca este un om deschis si foarte sociabil, care nu a refuzat sa raspunda la nicio intrebare care i s-a adresat, indiferent de cel care a adresat-o.

katrina spunea...

am credinta ca dl Antonescu va fi un bun presedinte. si prin asta inteleg un om care respecta si care este respectat, un bun gospodar, un bun administrator al bunurilor patriei si nu in utimul rand, un bun crestin.

andutzu spunea...

In aparitiile publice, Crin Antonescu ofera impresia unui om foarte echilibrat si impartial. Spre deosebire de actualul presedinte, care pare a fi un om manat de impulsuri. In mod normal, urmarindu-i comportamentul, cand va ajunge presedinte, Crin va fi in continuare impartial. Oricum, chiar daca ortodocsii sunt majoritari in Romania, ortodoxia nu trebuie tratata diferit fata de celelalte culturi recunoscute in tara.

Anonim spunea...

Dintre toti candidatii Crin Antonescu este cel mai potrivit pentru a fi presedinte al Romaniei, calitatile lui il propun pentru a fi un presedinte altfel.

Emanuel Botezatu spunea...

Crin Antonescu nu facut decat sa fie sincer in declararea propriilor convingeri. Nu a spus niciodata ca vrea sa impuna valorile ortodoxe altora. Daca se va sfatui cu patriarhul o va face intr-un cadru informal, asa cum se va sfatui cu foarte multi oameni.
Nu uita ca biserica, si implicit persoana patriarhului, sunt foarte importante ptr un nr foarte mare de romani. Cum presedintele reprezinta toti romanii mi se pare normal sa arate respect convingerilor acestota

eduardo34 spunea...

nu cred, defapt sunt sigur ca domnul crin antonescu nu va impune religia in stat, daca va iesi presedinte. asta deja este o discutie care nu are nici o finalitate. e clar ca nu se va impune nici odata in romania o relegie de acum incolo oricine va fi presedinte, asta sa fie clar si bine inteles. in schimb daca ceea ce spuneti in leg cu increderea pe care io acordati, va sugerez si eu sa ii acordati votul vostru orice rel ati avea, pt crin probabil va schimba multe in bine in tara asta dar nu si religiile.

eugen spunea...

din toti candidatii Crin Antonescu este cel mai potrivit ptr a fi presedinte,are toate calitatile.

renate spunea...

Faptul ca domnul Antonescu a renuntat la functia sa de vicepresedinte al Senatului si la beneficiile aduse de aceasta functie,demonstreaza dorinta dansului de a avea o altfel de guvernare...tot ce putem face este sa speram ca Romania va face alegerea corecta,care este Crin Antonescu!

renate spunea...

Faptul ca domnul Antonescu a renuntat la functia sa de vicepresedinte al Senatului si la beneficiile aduse de aceasta functie,demonstreaza dorinta dansului de a avea o altfel de guvernare...tot ce putem face este sa speram ca Romania va face alegerea corecta,care este Crin Antonescu!

placinta_cu_iaurt spunea...

Pana la urma nu cred ca religia e problema de care d-l Crin trebuie sa se ocupe in momentul de fata...tara asta are mult mai multe probleme si mult mai serioase decat religia...indiferent care ar fi ea, fiecare om e liber sa creada in ce vrea. Daca te rogi la Doamne Doamne nu iti pica mancarea din cer, pt orice lucru material trebuie sa muncesti, nu sa astepti sa vina de pomana de undeva...

Unknown spunea...

Din pacate romanii nu mai au repere ! Poporul roman este un popor naucit !
Cineva spunea : "Mai demult erau cruci de lemn si suflete de aur; acum sunt cruci de aur si suflete de lemn".
Crin Antonescu este un OM POLITIC ONEST, RESPONSABIL, care a inteles ca pentru a putea schimba ceva
intr-o "tara bolnava", pentru a reface acele suflete de aur e nevoie ca Biserica "sa se implice in cetate facand politica nobila, creand acea grila prin care trebuie sa treaca toti oamenii care isi asuma responsabilitatea cetatii. O grila morala."

Ben. E. King spunea...

Da.. Romaina e o tara bolnava... Sufera de... cum sa i zic.. , cred ca putem numi boala " why not? " e ceva de genu... Am destul nu mai am nevoie dar.. de ce nu ? de ce sa nu am mai mult? de ce sa nu imi cresc salariul daca imi sta in putere.. ? ce are daca nu mai avem clasa de mijloc si majoritatea traiesc cu minimul pe economie?? nu are nimc.. conteaza sa am eu cat mai mult cat mai multe " Matusi " Tamara.. E de kkt... .. Cei care conduc acuma.. au castigat datorita indiferentei noastre.. pt ca nu ne exercitam dreptul.. dreptul de vot... Va spun ca am fost in comise an de an.. si am vazut.. autocare cu " PDL-listi" L-am vazut pe Gutza cantand dupa alegeri in mijlocul romilor .. si in spatele lui un afis mareee cu PDL .. Am vazut oameni care asteptau 5 RON cand plecau de la sectia de votare.. si teapa ca nu mai primeau.. In schimb nu am vazut niciodata un LIBERAL sa faca asa ceva.. VOTEZ CRIN ANTONESCU

Georgiana Cojocaru spunea...

Mi se pare ca este un om care merita toata increderea si tot respectul, oamenii il voteaza si il sustin personal pentru ca e un altfel de candidat: civilizat, educat si care vorbeste cand are ceva de spus nu doar sa se auda cun fac alti candidati...

just_me spunea...

habar nu am daca crinu asta are hram de sef de stat,parca-i boier de curte veche in potreaua, pare ceva actor bun, asa sa ramana si pe la reuniunile externe

dar hai ca nu te cred ca esti tu ala sfiosu, cu un candidat-joc de rol

care va sa zica,tu cu cine votezi, cetetene ?


bun, si nimeni nu mai bea vin alb in tara asta ?