Apologeticum - cîteva precizări şi răspunsuri la comentarii

publicat la 15 ianuarie 2010



Henry Purcell - Music for a while
Vezi mai multe video din Muzica
(Philippe Jaroussky, unul din prietenii mei de discotecă - îmi permit să vi-l prezint cît daţi citire celor de mai jos)

Simt nevoia să aduc unele completări legate de tematica postărilor mele pe acest blog, dat fiind ceea ce am perceput drept confuzie de nuanţe din unele comentarii mai substanţiale. Ante totos, atenţia de care s-au bucurat cele cîteva postări locale este onorantă şi obligă - nu mă refer nicidecum la cantitate, ci la substanţă, în bună parte din cazuri.

Primo, nu am avut şi nu am pretenţii de competenţă şi pertinenţă ştiinţifică. Singura abordare personală pe care mi-o permit este una cetăţenească - stricto sensu. Sunt cetăţean al cetăţii şi e dreptul meu (stă printre bazele democraţiei) să exprim opinii şi să postulez despre frustrări sau satisfacţii publice- aşa cum oricine "ascultă" ce am eu de spus are dreptul de a comenta/răspunde. Acest site este o agora unde, cu excepţia autorilor autişti sau a comentatorilor rău-voitori, lumea vine să dezbată. Cele două motoare ale acestui proces de comunicare sunt dorinţa dialogului şi nevoia dezbaterii, care consubstanţializează (dogmaticii să-mi ierte împrumutul terminologic) dialectic. Aşa că pe interlocutorii care mi-au reproşat lipsa documentării sau sfertodoxa de care aş da dovadă îi asigur că nu am susţinut niciodată altceva. Nu fac parte din familia "las' că ştiu eu că aşa e", dar acumulez, citesc, mă documentez şi, inclusiv cu ajutorul interlocutorilor de aici, încerc să susţin cîteva idei.

Secundo, mi s-a reproşat suprapunerea unor planuri şi lipsa unor nuanţe şi de text, şi de context, şi de argument. E posibil să fie adevărat - singura justificare stă în dorinţa de a supune atenţiei, cu instrumentele pe care le am la îndemînă, o dublă dezbatere care aproape că lipseşte, în opinia mea, din spaţiul public. Speranţa mea e că voci mult mai puternice şi pertinente decît a mea vor prelua, fie şi parţial, subiectele dezbătute în marile foruri. Din acest punct de vedere, demersul meu e cît de poate de legitim şi moral, şi democratic, iar participarea comentatorilor, indiferent de opinia exprimată, mai mult decît binevenită.

Vorbeam de o dublă dezbatere pentru că cele două planuri se suprapun, în foarte mare măsură: avem nevoie deopotrivă de o reformă socială şi individuală, dacă dorim, ca societate, să ne simţim o comunitate europeană. Voi încerca să separ, în schemă, tematicile, pentru mai multă claritate:
- Separarea de jure şi, mai ales, de facto a Statului de Biserică în România. Asta ar presupune, în termeni cît se poate de generali, fie ca statul să înceteze să mai subvenţioneze cultele din România, în primul rînd pe cel majoritar ortodox, fie ca Biserica să aibă o criză de conştiinţă, să revină la misiunea ei apostolică de curator moral al societăţii şi să refuze ajutorul din banii tuturor contribuabililor la stat. (Ceea ce cred eu că s-ar întîmpla cu biserica ortodoxă dacă politicienii nu ar mai cere bani de la buget pentru biserici, în numele comunităţilor locale, nu are relevanţă în context). Pentru ca acest lucru să devină posibil, trebuie ca românii să dorească, majoritar, acest lucru, pentru că nici biserica, nici statul nu ar exista fără indivizii şi comunităţile care le formează corpus-ul. Trebuie ca românii să-i dorească trecerea de la stat providenţial, de la stat-mamă la stat minimal de drept, care să funcţioneze pe baza contractului social al comunităţii pe care, în numele ei, o administrează. Mai pe şleau, trebuie ca românii să înţeleagă această nevoie de separare, dacă-şi doresc o democraţie liberală autentică. Am fost încîntat să constat că şi comentatorii ortodocşi autentici care au opinat aici sunt de acord cu acest lucru, pentru că Biserica ortodoxă şi-ar recîştiga prestigiul şi respectul ca punte de legătură cu Dumnezeu şi ar redeveni gardianul, traducătorul şi diseminatorul mesajului christic pe care este liberă să-l cultive şi să-l apere în limitele legilor statului - iar noi, corpus al statului terestru, (nu al celui divin), avem libertatea de a-i asculta sau nu, de a adera la idee sau nu. Într-o democraţie este loc pentru toată lumea, cît timp normele stabilite de statul mandatat de noi, cetăţenii, sunt respectate. Biserica ar elimina astfel şi acuzaţiile de venalitate cronică, formulate cel mai adesea nu de voci marginale ca a mea, ci de majoritatea românilor - care majoritate alege să trăiască, religios, în timpul interior al tradiţiei rurale şi să ignore dogma. La fel de necesar este ca statul, prin reprezentanţii lui aleşi, să nu mai caute seducerea bisericii ortodoxe prin favoruri şi servilisme, ori să o trateze discreţionar pentru că e biserică de stat şi se doreşte biserică naţională. Din nou, problema este la români, cărora li se pare firesc concubinajul stat-biserică pentru că nu se simt reprezentaţi de stat şi pentru că cu biserica s-au obişnuit atît de mult, încît nu-şi mai concep viaţa fără ea.

- Al doilea plan al dezbaterii se referă la "raţionalizarea" românilor ca şi condiţie necesară - nu şi suficientă - a propăşirii individuale şi sociale, care a rămas, totuşi, dezideratul ultim în această societate. Constatarea că românii nu sunt raţionali şi că sunt voluntar guvernaţi de varii anomii generalizate este, se pare, una generală. Opinia mea e că şi aici se impune o criză de conştiinţă majoră, care ar trebui provocată cumva. Încerc să aflu cît de necesară este, în România, o dezbatere persistentă şi consistentă despre "trezirea la raţiune" - care, evident, ar marginaliza Biserica în plan individual şi social deopotrivă.

De aceea scriu şi de aceea îi invit pe cei care citesc să opineze substanţial - ca să putem ajunge, prin dialog şi dialectică onest aplicată, la vreo soluţie.

Le mulţumesc celor care au avut răbdarea să parcurgă aceste rînduri şi le dedic, la final, o cîntare foarte dragă mie - psalmul 50 al lui David, "Miluieşte-mă" (Miserere), în două interpretări la fel de dragi - una ortodoxă şi una catolică. Cea catolică se cîntă în Joia mare, iar interpretarea e realmente una excepţională.

Charpentier - Miserere - Psaume 50
Asculta mai multe audio Muzica


Psalmul 50
Asculta mai multe audio Muzica

A bon entendeur!