Masoneria e cu statul, Biserica-i cu naţiunea. De ce nu le place românilor de Statul lor

publicat la 23 ianuarie 2010


Mozart - Aria din Mitridate - Venga pur, minaci e frema (David Daniels)
Asculta mai multe audio Muzica

Doresc să precizez avant la lettre că observaţiile de mai jos sunt personale - supuse, aşadar, subiectivării şi nu au o bază ştiinţifică, ci una pur empirică, ajustată de un raţionament la fel de personal (spun asta din capul locului pentru că au existat comentarii care mă acuzau de diletantism, sfertodoxă etc - le precizez că singurul domeniu în care am pretenţii gnoseologice este estetica eufonică).
Am asistat, oarecum pe nepregătite, la un seminar cu tema "Masoneria - între mit şi realitate", organizat în aula Bibliotecii Academiei Române cu ocazia aniversării a 130 de ani de la înfiinţarea Marii Loji Naţionale din România. Am ascultat un exposé halucinant de plăcut al academicianului Dan Berindei, un istoric ne-mason fascinat de povestea devenirii masoneriei româneşti şi care şi-a dedicat peste trei decenii din viaţă studierii acestui vast capitol din istoria românilor.
Pe scurt, am aflat, mai detaliat, de ce le cam datorăm francmasonilor marile episoade ale formării şi dezvoltării statului român modern - revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor de la 1859 şi, cu precădere, Unirea de la 1918. Francmasoneria, pare-se, a jucat rolul covîrşitor în mai toate momentele care ne-au apropiat de Europa şi, în general, care ne-au depărtat cît de cît de feudalismul levantin în care Biserica ortodoxă era omnipotentă şi omniprezentă în mentalul colectiv românesc (inclusiv doi domni fanarioţi "luminaţi", Constantin Mavrocordat şi Alexandru Moruzi, erau membri ai unei loje). Am fost uimit de lista lungă a românilor masoni "plăcuţi" - adică personaje istorice şi oameni de cultură "de bine" pe care-i ştiam din manuale fără să mi se spus vreodată ceva, în învăţămîntul comunist, despre apartenenţa la masonerie: de la Alecsandri, IC Brătianu şi Kogălniceanu la Titu Maiorescu, BP Haşdeu, Traian Vuia, Al. Vaida-Voevod (cel cu unirea de la 1918, partenerul lui Iuliu Maniu), Octavian Goga, Sadoveanu, Ion Pillat sau, mai nou, un om pe care l-am iubit dintotdeauna, Florian Pittiş. Pe scurt, a whole bunch of good guys - paşoptiştii, liberali şi conservatori deopotrivă din perioada lui Carol I, oameni care au contribuit la formarea statului român modern, primul zburător, savanţi şi poeţi de prin manualele copilăriei pioniereşti. Vorba limbii de lemn, nişte progresişti.
Ei bine, căutînd eu să aflu mai multe despre francmasoneria interbelică am dat peste anatema lansată de BOR asupra masonilor, într-un raport al Sinodului din 1937. Un text absolut demonizant, din care mi-au atras atenţia în mod deosebit cîteva paragrafe:

3. Din rationalismul si naturalismul său, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laică, un invătământ laic, reprobând orice principiu moral „heteronom” si orice educatie ce rezultă din credinta religioasă si din destinatia omului la o viată spirituală eternă. Materialismul si oportunismul cel cras in toate actiunile omului, este concluzia necesară din premisele Francmasoneriei. - o dovadă clară a absenţei unui Toma d'Aquino din ortodoxie şi a vetusteţii cultului religios majoritar printre români.
4. "In lojile francmasone se adună la un loc evreii si crestinii..." - fără alte comentarii.
7. Francmasoneria luptă impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform căreia omenirea e compusă din natiuni. Biserica Ortodoxă care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat să-si dobândească libertatea si să-si mentină fiinta primejduită de asupritori, nu admite această luptă pentru exterminarea varietătii spirituale din sânul omenirii. Dacă stau şi-mi aduc aminte cît de mult se suprapune biserica ortodoxă formării conştiinţei naţionale a românilor - uniţi, înainte de stat, prin limbă şi religie - şi mă uit la ţara şi la societatea în care trăiesc, m-apucă un catralion de gînduri trădătoare şi de blasfemii, ptiu, drace.

Aşadar, printr-un reducţionism destul de prozaic, statul emancipat şi pro-european dorit de francmasoni este pus în adeversitate directă cu naţiunea apărată şi garantată de biserica ortodoxă. Este mult mai important pentru români faptul că sunt o naţiune decît faptul că au un stat mandatat democratic de ei înşişi să-i administreze/reprezinte ca şi comunitate (şi nu să-i fure/guverneze/jupoaie). Într-o astfel de lumină antagonică pare mai evident de ce românii au cea mai mare încredere în biserică şi au furat/fură de la stat (pe care-l demonizează permanent ca tîlhar şi corupt) cît pot. Şi de ce statul român este modern (are legislaţie europeană, garantează libertăţi civile destul de europeneşte etc), dar în bună măsură nefuncţional, cu legi nerespectate şi N căpuşe individuale şi colective care sug sau li se pare firesc să sugă de la ţîţa statului, fără să respecte contractul social. Şi de ce a ajuns statul un bau-bau autist pe care e mai bine să-l şmechereşti, dacă nu poţi să devii parte a lui - aşa cum românii ştiu atît de bine să o facă, între două cruci făcute sumar în autobuz. Aş aminti aici, ca dovadă, ziua de 30 noiembrie 2008, cînd secţiile de votare pentru alegerile parlamentare au fost aproape goale - în schimb bisericile gemeau de fani ai sfîntului Andrei. De la o astfel de naţiune e greu să ceri să înţeleagă de ce e nevoie de stat, altfel decît în relaţia jupuit/jupuitor la toate nivelurile. Mai are vreun rost să amintesc aici de sintagma "stat naţional" din Constituţie, aia de care se tot ia - pe bună dreptate, în opinia mea - UDMR-ul ?

Iaca s-au trezit nişte americani în frunte cu George Marshall şi nişte europeni în frunte cu Jean Monnet care ţin, fir-ar ei să fie, să arate că poţi sta bine împreună cu toate naţiile şi cu toate religiile şi, prosperînd, să te simţi, deasupra naţiunii şi deasupra statului, cetăţean european. Probabil că nu voi apuca să văd ziua în care majoritatea românilor să simtă european, mai degrabă decît să se simtă europeană, şi în care "Etica protestantă" a lui Weber să fie predată, în formă simplificată, la gimnaziu, iar "Dialecticile Secularizării" - gîlceava înţeleptului Habermas cu actualul Papă, tot în formă simplificată, la liceu.

Iaca am pornit de la masoni şi am ajuns la Habermas. De fapt, încercam să spun, o dată în plus, că ortodoxia este pentru români pasul pe loc, dacă nu uneori chiar pasul înapoi, în drumul României către Europa unită, iar asta s-a văzut mai bine în antiteză cu masonii, care au fost la noi cîndva, de cîteva ori, pasul înainte.

Am început articolul cu aria mea preferată din Mozart, un celebru mason - îmi voi permite să-l închei cu un alt mason, aproape la fel de celebru.

Louis Armstrong - What A Wonderful World
Asculta mai multe audio Muzica

Vale,