LONDRA - Bărbaţii din neolitic erau pregătiţi să lupte pentru femeile lor, confirmă un studiu care prezintă cele mai vechi probe ale distanţelor mari pe care le parcurgeau aceştia în căutarea unei partenere, informează telegraph.co.uk.
Mulţi arheologi au căzut de acord că femeile au stat încă din vechime la originea unor cicluri de violenţă şi conflicte sângeroase, însă nu au existat prea multe dovezi arheologice care să sprijine această idee.
Cu ajutorul unei metode relativ noi, cercetătorii de la Universitatea din Durham au încercat să afle originile unui număr de 34 de schelete descoperite într-o groapă comună din satul Talheim, sud-vestul Germaniei. Ei au reuşit să descopere că victimele aparţineau mai multor triburi şi că triburile învecinate erau pregătite să-şi ucidă rivalii pentru a-şi asigura o parteneră încă de acum 7.000 de ani.
"Semnăturile" geografice provenite din dinţii scheletelor sugerează că acestea aparţin unor oameni ucişi într-un atac între triburi rivale, în jurul anului 5000 î.Hr., informaţie confirmată anterior de datarea cu carbon 14.
Înainte de acest studiu, cercetătorii au crezut că în acest grup există şi câteva femei. Însă, după ce victimele au fost separate după originea geografică, specialiştii şi-au dat seama că în grup, deşi unul mare, nu a existat niciun copil şi nicio femeie.
Absenţa femeilor indică faptul că ele nu au fost executate, ci capturate, acesta putând fi motivul principal al atacului.
Coordonatorul studiului, profesorul Alex Bentley, spune că simpla explicaţie este că femeile din trib au fost capturate. "Se pare că această comunitate a fost o ţintă precisă, aşa cum s-ar putea întâmpla într-un ciclu de răzbunare între grupuri rivale". "Analizele noastre indică faptul că femeile locale erau considerate speciale şi, prin urmare, ţinute în viaţă", a adăugat acesta.
Echipa de la Universitatea din Durham şi specialişti de la University College din Londra, Universitatea din Wisconsin şi un organism guvernamental din Germania au ajuns la această concluzie după ce au analizat semnăturile izotopilor de stronţiu, carbon şi oxigen din dinţii scheletelor. Aceştia oferă informaţii vitale despre originea geografică şi dieta alimentară a scheletelor.
Scheletele de la groapa din Talheim, aduse la lumina zilei în anii '80, aparţin unor persoane care au fost legate şi ucise cu topoare de piatră, dar şi cu săgeţi.
iunie 03, 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu