iunie 05, 2008
Ordine şi potenţare
Am ajuns la un silogism interesant, în timpul unei conversaţii despre iubire cu castelana mea. Vorbeam despre incompatibilitatea dintre emoţie şi raţiune atunci cînd suntem guvernaţi de pathos. Şi am reuşit să verbalizez ceva ce seamănă cu un truism, dar cu unul edificator. În iubire, emoţia trebuie să potenţeze raţiunea, iar raţiunea, să ordoneze emoţia. Am adăugat că deşi aşa ar trebui să fie, asta se întîmplă, vai, atît de rar între oameni. Aştept de la puţinii peregrini pe aceste cybermeleaguri să opineze pe marginea acestei afirmaţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
La mine "acasa" ma simt mai bine. Aici e bezna. Ai draperiile astea inchise la culoare si, mai nou, ai bagat si mortaciuni in casa. Hai la mine in bucatarie si-ti spun.(Sau baie, avand in vedere ca-mi spal - in lighean - rufele in public, dar e cam indecent, si mai e si oglinda aia mare) Am canapea si perdeluta cu ochiuri mari prin care trece soarele si ne mai gadila chipurile. Ne strambam, ne strambam, da' om si zambi la o adica.
Restitutio.
Asta trebuia sa ajunga aici.
Citez afirmatia campionului intergalactic: "În iubire, emoţia trebuie să potenţeze raţiunea, iar raţiunea, să ordoneze emoţia. Am adăugat că deşi aşa ar trebui să fie, asta se întîmplă, vai, atît de rar între oameni."Stii ce cred eu? Cred ca:Fac din start o diferentiere, anume ca emotiile sunt efecte, iar ratiunea este cauza.Emotiile sunt determinate ca existenta si intensitate de schemele gandirii - dobandite- si de un dat al sufletului (simtitor), respectiv al spiritului care curge prin/inunda si face totul posibil. Emotiile tin de intelect mai degraba decat de ratiune - sunt declansate de interpretare (perceptie daca vrei), de "cum imi traduc eu mie".Ratiunea se foloseste de emotii, etichetandu-le, punandu-le in casetute, pentru a-si intari si multiplica uneltele si a-si reconfirma intaietatea.Ratiunea se vrea scop. Emotiile sunt deopotriva efect si mijloc. Intre ele nu poate exista o relatie de echivalenta - in sensul de situare si relationare pe acelasi plan.Pe langa emotii, pathosul mai are o caracteristica. Inspira. Inspiratia e cea care excita ratiunea si o forteaza sa-si depaseasca limitele ca sa se dovedeasca, nu de alta, orgolioasa cum e de fel. Inspiratia este singura care sperie ratiunea si care, deci, poate avea vreun efect asupra ei. Altfel, in fata emotiilor, ratiunea nu face decat sa rada. (Cica japonezii au inventat un robot care identifica, prin scheme logice, situatiile in care trebuie sa rada sau sa planga)Daca e buna (in sensul de utila ca devenire a potentialului), atunci rolul emotiei (acel trebuie la tine)e sa potenteze inspiratia. Caci daca exista reciprocitate, atunci ea cere ca emotia sa lucreze numai asupra a ceea ce tine de ea si vorbeste pe limba ei.Rolul ratiunii este sa se ordoneze pe sine in asa fel incat sa recunoasca si sa ia in stapanire doar teritoriul ei. ( Si il curata perfect, dar il lasa si steril.)Mecanismul miraculos prin care ceea ce (se) gandeste convietuieste in buna pace cu ceea ce (se) simte tine de incognoscibilul dat de spirit, liantul curgator, precum si de igiena cu care intelectul interpreteaza, traduce. Fereasca Dumnezeu sa vina ziua aia in care ratiunea sa-mi ordoneze simtirea (nu emotia) si in care cea din urma ar conditiona-o pe cea dintai! E un timp ("si un tempo"...)pentru fiecare. (Si aici as putea da un exemplu simplu si "omenesc", dar as intra pe taramul vulgarului in contextul de fata.) De-asta zic ca mai degraba fiecare trebuie sa-si identifice terenul de joaca, si sa nu depaseasca prea mult linia de demarcatie, sau altfel spus, sa mai mearga si la nani cand surata-i are treaba :).De ce se intampla rar? As paria asa: ne e frica sa simtim si lene sa gandim. Ne lipseste exercitiul, or ambele cer joaca pana la epuizare. Iar de odihnit, nici atat, fiindca vai, (de-abia aici vai!), atunci pierdem controlul, or asa ceva nu se face, domnule, nu se fa-ce! :p
Trimiteți un comentariu