De (s)electiones

În adolescenţă eram convins de teoria existenţialistă a libertăţii, cea formulată de Sartre: Că omul este absolut liber şi că orice îngrădire a libertăţii depinde strict de alegerile făcute. Evident, pentru oricare din aceste alegeri există şi un preţ. Maturizarea m-a convins că nu e chiar aşa, pentru că în mod natural conştiinţa de sine ne ţine prizonieri în multe alegeri, aşa că libertatea absolută e, totuşi, imposibilă. Cu toate acestea, am un mic amendament pro-sartrian la axioma de mai sus: dacă ai reuşit să conştientizezi existenţa unei libertăţi absolute, fie şi ca deziderat ultim - cam cum e mîntuirea la creştini - deja ai făcut un pas în plus spre libertate. Eu ştiu că viaţa pe care o duc este plină de îngrădiri ale libertăţii, îngrădiri care privesc alegerile mele din fiecare moment. Ştiu însă, în acelaşi timp, că toate aceste îngrădiri sunt rezultatul firesc al alegerilor mele pentru că, devenind conştient de faptul că sunt un om liber, pot, în fiecare clipă, să aleg altceva - cu preţul de rigoare, fireşte. Preţul libertăţii fiind mai mare, în economia mea ontologică, decît libertatea în sine, aleg, de cele mai multe ori, să nu fiu un om liber. De aceea îl voi parafraza pe marele român Farfuridi, care se referea la trădare: Iubesc libertatea, dar urăsc preţul ei :) Freedom kicks ass:D