mai 05, 2008
Anunţ
Se împlinesc 24 de ore de cînd am luat o decizie ale cărei efecte sper să nu-mi dezechilibreze şi mai mult fiinţarea. Nu ştiu cu siguranţă cît de directă este legătura dintre această decizie - de a opri cel puţin 45 de zile consumul, cotidian şi intensiv pînă acum, de alcool, şi o conversaţie mai mult decît bulversantă, purtată pe un ton şi într-un moment inedite, cu cel mai important om din viaţa mea. Cu siguranţă, însă, că există una. Determinarea, cel puţin pe moment, este motivată şi de un sentiment, abia conştientizabil, că răspund unei sugestii date de Bătrînelu', şi că acesta e un moment oportun. Şi cum încep să-i re-simt (nu resimt, neapărat) omniprezenţa, găsesc că e pertinent să încerc, cel puţin. Cu riscul de a părea rizibil, postez această informaţie aici pentru că de cei trei oameni cărora le-am dat adresa acestei pagini mă leagă atît alcoolul - şi ca factor socializator, şi ca măr al discordiei, cît şi noţiunea de Dumnezeu, în accepţiuni mult prea largi pe a le enunţa acum, aici. E un fel de resort, ca să fiu sigur că mă ţin de propriul meu angajament. 45 de zile pentru că atît am reuşit, acum un an şi jumătate, să mă las de fumat, din dragoste, folosindu-mă de un pretext plauzibil.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
"Si v-am scris voua aceasta, ca nu cumva, la venirea mea, sa am intristare de la aceia care trebuie sa ma bucure, fiind incredintat despre voi toti ca bucuria mea este si a voastra a tuturor."
Trimiteți un comentariu